Prima pagină » Sport » Cupa Mondială de fotbal feminin: şeful FIFA ameninţă cu blocarea transmiterii turneului în Europa

Cupa Mondială de fotbal feminin: şeful FIFA ameninţă cu blocarea transmiterii turneului în Europa

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a anunţat că meciurile de la Cupa Mondială de fotbal feminin nu vor fi televizate în mai multe ţări europene dacă televiziunile nu îşi vor îmbunătăţi ofertele, potrivit BBC.
Cupa Mondială de fotbal feminin: şeful FIFA ameninţă cu blocarea transmiterii turneului în Europa
Petru Mazilu
02 mai 2023, 17:00, Sport

Infantino a declarat că ofertele „dezamăgitoare” din partea Marii Britanii, Spaniei, Italiei, Germaniei şi Franţei reprezintă o „palmă pe faţă” dată jucătoarelor şi „femeilor din întreaga lume”.

Gianni Infantino a dezvăluit că televiziunile europene au oferit organismului de conducere al fotbalului mondial între 1 şi 10 milioane de dolari pentru drepturile de difuzare, în comparaţie cu 100 şi 200 de milioane de dolari pentru Cupa Mondială masculină.

El a adăugat că este „obligaţia morală şi legală a FIFA de a nu subevalua” evenimentul.

„În cazul în care ofertele vor continua să nu fie corecte, vom fi forţaţi să nu transmitem Cupa Mondială feminină FIFA în cele cinci mari ţări europene”, a declarat Infantino la o reuniune a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Geneva.

Cupa Mondială de fotbal feminin este un eveniment găzduit de Australia şi Noua Zeelandă care va începe pe 20 iulie.