Cupa Mondială şi politica

1934/1938: Fascism

Benito Mussolini a făcut din găzduirea turneului din 1934 o operaţiune de propagandă. Reprezentanţii partidului fascist au umplut stadioanele şi au scandat: "Italia! Ducele!". "Dumnezeu să îi ajute dacă pierd", îi spunea atunci dictatorul "comisarului unic" (selecţionerului) italian Vittorio Pozzo, referitor la jucătorii săi. Aceştia au câştigat trofeul, spre uşurarea lor.

În 1938, în Franţa, italienii au repetat performanţa. Ducele îi trimisese o telegramă căpitanului Giuseppe Meazza, încheiată cu un categoric: "victorie sau moarte". La turneul din 1938, Germania, care în luna martie îşi anexase Austria, a fost eliminată în prima fază.

1966: Coreea de Nord

Marea Britanie nu mai avea relaţii diplomatice cu regimul de la Phenian de la Războiul din Coreea (1950-1953), iar Ministerul britanic de Externe a refuzat iniţial să le acorde vize nord-coreenilor. FIFA a ameninţată că va retrage Angliei dreptul de organizare a turneului. În cele din urmă, s-a ajuns la un compromis: imnul Coreei de Nord nu a fost intonat şi drapelul nu a fost arborat. S-a decis ca imnurile şi drapelele să apară doar la meciul de deschidere şi la finală, la care selecţionata nord-coreeană nu a participat.

1974: Între germani

Pentru prima şi ultima dată în 45 de ani de separaţie germană, RFG şi RDG s-au înfruntat în teren, în data de 22 iunie, la Hamburg, în prima fază a Cupei Mondiale. Şi, contrar tuturor aşteptărilor, a câştigat Germania de Est, cu scorul de 1-0 (gol Jurgen Sparwasser, minutul 77). Pentru a nu provoca sensibilităţi politice, jucătorii nu au făcut tradiţionalul schimb de tricouri pe teren, după fluierul final al partidei.

1978: Boicot sau nu?

Trebuie oare să participi la o Cupă Mondială într-o Argentină aflată sub dictatură militară? Naţionalele calificate au decis în cele din urmă să se prezinte la turneul final. Doar triplul câştigător al Balonului de Aur, olandezul Johan Cruyff, a lipsit. 30 de ani mai târziu, el a dezvăluit că nu din motive politice a renunţat la participare, ci pentru că era foarte afectat după ce fusese sechestrat de câţiva răufăcători în casa sa din Barcelona.

1982: Decizia şeicului

Franţa - Kuwait, primul tur, minutul 80. Alain Giresse a înscris al patrulea gol al francezilor. Jucătorii kuwaitieni s-au repezit la arbitrul sovietic, Miroslav Stupar: sunetul unui fluier venit din tribună îi perturbase. Şeicul Fahid Al-Ahmad Al-Sabah, fratele emirului Kuwaitului şi preşedinte al federaţiei naţionale, le-a cerut jucătorilor să părăsească terenul, după care a coborât şi el pe gazon. Arbitrul nu s-a opus şeicului, ci dimpotrivă, a anulat golul. Meciul s-a reluat cu o minge de arbitru. Maxime Bossis a mai marcat însă un gol, în minutul 90, scor 4-1. Acesta a fost validat.

1986: Insulele Malvine

La patru ani după războiul Malvinelor, declanşat în urma invadării insulelor Malvine, teritoriu britanic, de către Argentina, suporterii argentinieni au afişat la fiecare meci bannere cu trimitere la acel conflict: "Cei din Malvine sunt argentinieni". De asemenea, ei au scandat: "Ucideţi-i pe englezi". Zeci de persoane au fost rănite în altercaţiile dintre suporterii argentinieni şi cei englezi, izbucnite când cele două selecţionate s-au întâlnit în sferturile de finală ale turneului. Însuşi Diego Maradona a mărturisit: "A fost ca o finală pentru noi. Nu mai era vorba despre câştigarea unui meci, ci despre eliminarea englezilor".

1998: Inamici cordiali

Tragerea la sorţi a dus la plasarea în aceeaşi grupă (F) a două naţiuni cu relaţii extrem de tensionate: SUA şi Iran. Poliţia franceză a fost în alertă, dar meciul dintre cele două reprezentative, câştigat de iranieni, cu scorul de 2-1, s-a desfăşurat până la urmă fără probleme, jucătorii chiar pozând împreună.