Tibor Selymes: Pentru noi problemele nu sunt în atac, ci în apărare

Publicat: 09 08. 2010, 20:35
Actualizat: 06 11. 2012, 20:08

„A fost un meci cu două reprize diferite, însă pentru prima repriză trebuie luată în calcul şi căldura. Nu mi-a plăcut aşezarea în teren, mai ales în centrul apărării, acolo unde Moraes a făcut ce a vrut cu fundaşii noştri. În repriza a doua situaţia s-a schimbat, iar Moraes nici nu a mai atins balonul. Sunt primele trei puncte, am mai urcat puţin clasament, însă pentru noi urmează meciuri grele. Pentru noi problemele nu sunt în atac, ci în apărare. Toată lumea îi ştie pe Bălan şi Varga şi sper să mă bazez cât mai mult timp pe ei, însă pentru binele lor sper să-şi găsească o echipă la care să joace. Au valoare şi pot evolua în orice campionat din lume”, a spus Selymes.

Preşedintele clubului Sportul Studenţesc, Vasile Şiman, a afirmat că echipa sa se bazează mai mult pe atac. „Sunt bucuros pentru această victorie, însă avem totuşi probleme în apărare. Facem prea multe greşeli şi toate golurile primite până acum au fost luate în urma unor erori ale noastre. E clar că suntem o echipă care se bazează mai mult pe atac. Pentru ca Varga şi Bălan să plece la o altă echipă, trebuie să primească o ofertă. Atâta timp cât nu a venit o ofertă, ei vor rămâne aici şi vor continua să joace pentru Sportul”, a precizat Şiman.

Echipa Sportul Studenţesc a învins, luni, pe teren propriu, formaţia Gloria Bistriţa, scor 4-2 (1-2), în ultimul meci al etapei a III-a din Liga I şi a obţinut astfel primele puncte din acest sezon.