Prima pagină » Sport » Daily Mirror: Capello va semna astăzi contractul cu FA

Daily Mirror: Capello va semna astăzi contractul cu FA

Cotidianul Daily Mirror notează că tehnicianul italian Fabio Capello va semna, joi, un contract de doi ani şi jumătate cu Federaţia Engleză de Fotbal (FA), înţelegere conform căreia va avea un salariu anual de 4 milioane de lire sterline ca selecţioner al Angliei.
Daily Mirror: Capello va semna astăzi contractul cu FA
13 dec. 2007, 12:35, Sport

Potrivit sursei citate, Capello va fi prezentat oficial, vineri, de conducerea FA.

Jurnalul menţionează că Fabio Capello s-a deplasat, miercuri, la Londra, unde a avut o întâlnire cu directorul general al FA, Brian Barwick, şi cu responsabilul pentru dezvoltare Trevor Brooking, iar după câteva ore a plecat în Italia, lăsându-i pe avocaţii săi să se ocupe de detaliile contractului.

Potrivit Daily Mail, Capello va avea un salariu anual de aproximativ 6 milioane de lire sterline, cu 20 la sută mai mare decât cel pe care l-a avut Sven Goran Eriksson, şi va deveni cel mai bine plătit antrenor din istorie.