Dan Petrescu: Am arătat ca o echipă de Liga Campionilor

Antrenorul Dan Petrescu a declarat, miercuri, în conferinţa de presă de după meciul Unirea Urziceni - Glasgow Rangers, scor 1-1, că formaţia sa a arătat ca o echipă de Liga Campionilor şi că merită să evolueze în această competiţie.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Dan Petrescu: Am arătat ca o echipă de Liga Campionilor

Dan Petrescu: Am arătat ca o echipă de Liga Campionilor (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Am făcut un joc foarte bun, a fost o diferenţă faţă de meciul de la Glasgow. Acolo am marcat patru goluri din patru şuturi, iar acum trebuie să fiu mulţumit cu un punct, pentru că am egalat în ultimele minute. Unirea a fost mai bună astăzi, dar nu întotdeauna echipa mai bună câştigă. În prima repriză au fost ocazii mari de ambele părţi, parcă mai mari au fost ale noastre, în repriza a doua am început excelent, am dominat jocul, şi nu mă gândeam că Rangers poate marca decât eventual dintr-o fază fixă. Un şut de la distanţă, am primit gol împotriva cursului jocului, dar am avut caracter şi am reuşit să revinim. Am arătat ca o echipă de Liga Campionilor şi merităm să fim în această competiţie", a spus Dan Petrescu.

Tehnicianul a adăugat că şi formaţia scoţiană a arătat un alt joc decât în meciul tur: "Glasgow a arătat ca o echipă adevărată. Eu spun că au o echipă foarte bună şi poate câştiga următoarele două meciuri. Cred că Unirea Urziceni, Glasgow şi VfB Stuttgart au toate şanse egale la calificare".

Dan Petrescu a menţionat că pariul pus cu jucătorii săi, cum că Unirea Urziceni nu va mai obţine niciun punct în grupă, după victoria cu Glasgow din etapa a III-a, nu a fost doar pentru a-i motiva pe elevii săi.

"Aşa am crezut eu atunci. A fost bun pariul, pentru că după meciul de la Rangers credeam că atitudinea jucătorilor mei va fi negativă, dar nu am ce să le reproşez acestora", a spus antrenorul Unirii Urziceni.

Antrenorul a menţionat că şi-ar fi dorit ca FC Sevilla, adversara Unirii din următoarea etapă, să câştige meciul din această seară cu VfB Stuttgart, pentru a veni "mai relaxată" în deplasarea din România, din etapa a V-a a grupei.

Dan Petrescu a mai spus că jucătorul Tiberiu Bălan a fost schimbat după numai 30 de minute de joc, din cauza unei accidentări.

Unirea Urziceni a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, miercuri, pe stadionul Steaua, în faţa formaţiei scoţiene Glasgow Rangers, în runda a patra a grupei G a Ligii Campionilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici