Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj: Selecţionerul ar trebui să aibă ochi şi pentru Alexandru Păun
Sepsi şi CFR Cluj au remizat la Sfântu Gheorghe, într-o partidă în care golurile au fost marcate în prima repriză. Dan Petrescu a analizat cele 90 de minute şi a susţinut că Vâtcă ar fi trebuit să apere execuţia lui Flores din lovitură liberă:
„Nu aş fi fost nemulţumit dacă mi se dăruia egalul înainte de meci. Dar, după ce s-a întâmplat, meritam victoria. Au marcat din singura lor ocazie. Dintre toate meciurile pe care le-au avut, cred că a fost singurul în care au fost dominaţi. Normal, nu ai voie să iei gol pe colţul scurt, e lege în fotbal. Flores a dat bine, dar a fost cadou. Până atunci am controlat partida. Orice gol luat mă deranjează. Dacă batem, nu mai contează cu ce scor batem. M-am enervat foarte tare, pentru că era de apărat. M-am supărat şi pe Costache pentru greşeala de la gol”, a declarat Petrescu la Look Sport.
Petrescu şi-ar dori să-l vadă la dubla cu Spania şi Malta pe Alexandru Păun, care face un sezon foarte bun. Mijlocaşul campioanei nu are nicio selecţie la naţionala de seniori a României: „Păun joacă bine, dar selecţionerul ar trebui să aibă ochi şi pentru el. E căpitanul echipei, la Celtic ne-a ajutat mult, mă gândesc dacă începe marţi. E într-o formă extraordinară”, a adăugat antrenorul.
De asemenea, Petrescu a vorbit şi despre primul meci din play-off-ul Ligii Campionilor, cu Slavia Praga, care se va disputa marţi: „Mi-aş dori să luăm campionatul şi să mergem în grupe. Suntem conştienţi de Slavia Praga. Dacă spun că sunt mai buni, iar îmi sar oamenii în cap. Sunt mai valoroşi decât noi, dar mi se pare incredibil că trebuie să treci de patru echipe pentru a ajunge în grupele Ligii Campionilor”, a încheiat antrenorul lui CFR Cluj.