Dan Petrescu, desemnat antrenorul etapei după ce CFR Cluj a devenit lider în Superligă

Publicat: 11 02. 2025, 13:54
Actualizat: 11 02. 2025, 13:56

Iată cel mai bun 11, prezentat de LPF după etapa a 26-a:

Portar:

Denis Rusu (Unirea Slobozia) – Deşi Unirea a pierdut, a avut şase intervenţii prin care a menţinut speranţele ialomiţenilor la un rezultat pozitiv.

Fundaşi:

Ricardinho (Petrolul Ploieţti) – Experimentatul fundaş a fost din nou decisiv pentru prahoveni, care au scos un punct în urma şutului expediat de el în prelungirile partidei de la Sibiu.

Leonardo Bolgado (CFR 1907 Cluj) – A dat siguranţă defensivei şi a provocat golul al treilea marcat de clujeni.

Mihai Popescu (FCSB) – Fără greşeală în defensivă şi foarte periculos de fiecare dată când a urcat în atac.

Risto Radunovic (FCSB) – A contribuit la succesul roş-albaştrilor cu un gol şi o pasă decisivă.

Mijlocaşi:

Dan Nistor (Universitatea Cluj) – A înscris de două ori, unul dintre goluri fiind marcat direct din lovitură liberă.

Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) – De la meci la meci, mijlocaşul oltenilor arată o creştere în evoluţii, apropiindu-se tot mai mult de forma din trecut.

Cătălin Cîrjan (Dinamo Bucureşti) – A finalizat o acţiune colectivă de toată frumuseţea! A fost a cincea reuşită din acest sezon pentru talentatul jucător dinamovist.

Atacanţi:

Louis Munteanu (CFR 1907 Cluj) – A făcut un nou meci mare! A înscris a patra etapă la rând, fiind primul jucător din ediţia curentă care reuşeşte o astfel de performanţă.

Daniel Bîrligea (FCSB) – A spart gheaţa în 2025! A ajuns la 12 goluri marcate în ediţia curentă, toate din acţiune.

Claudiu Petrila (FC Rapid 1923) – A fost principalul pericol pentru poarta adversă. A înscris pentru a 30-a oară în SuperLigă.

Antrenorul etapei:

Dan Petrescu (CFR 1907 Cluj) – Clujenii au făcut o demonstraţie de forţă la Arad, meci la finalul căruia au urcat în fruntea clasamentului.