Dan Petrescu: Mi-aş dori ca al treilea campionat să îl iau cu altă echipă din România

Dan Petrescu a scris istorie în fotbalul românesc nu doar ca jucător, ci şi ca antrenor. Tehnicianul echipei din China, Guizhou, a precizat că mai are un obiectiv de bifat, apoi poate să iasă la pensie.

Urmărește
163 afișări
Imaginea articolului Dan Petrescu: Mi-aş dori ca al treilea campionat să îl iau cu altă echipă din România

Dan Petrescu: Mi-aş dori ca al treilea campionat să îl iau cu altă echipă din România

"Mi-aş dori ca al treilea campionat să-l iau cu altă echipă din România. Pot să ies la pensie fără probleme după", a declarat Dan Petrescu, potrivit sport.ro. Antrenorul a luat de două ori titlu Ligii I. Prima dată în 2009 cu echipa Unirea Urziceni, iar al doilea a fost cel câştigat sezonul trecut pe banca tehnică a celor de la CFR Cluj.

Numele lui Dan Petrescu a fost de mai multe ori pus pe masa negocierilor cu FCSB, însă patronul roş-albaştrilor, Gigi Becali a declarat că: "Nu l-am adus la FCSB pentru că îi înjură pe fotbalişti".

"Bursucul" nu a rămas indiferent la afirmaţia latifundiarului.

"A fost o declaraţie deplasată a domnului Becali şi el trebuie să se gândească că relaţia mea cu jucătorii a fost tot timpul excelentă oriunde am antrenat", a spus antrenorul, care ştie adevăratul motiv din cauza căruia echipa lui Teja ar putea rata şi anul acesta titlul:

"La FCSB numai ei ar putea să piardă. Schimbarea antrenorului şi venirea altor jucători, nu aduc decât probleme".

Mihai Teja a fost numit noul tehnician al roş-albaştrilor, după ce Nicolae Dică a plecat de la echipă la finalul anului 2018, după eşecul 0-2, în faţa campioanei României, CFR Cluj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici