Simona Halep se implică financiar în dezvoltarea tenisului românesc
„Este un proiect pe care îl avem împreună cu Federaţia. Ne-am gândit să mergem prin ţară, să alegem câţiva copilaşi pentru performanţă. Este important să-i descoperim şi să-i susţinem financiar. Tenisul nu este uşor de susţinut şi trebuie să-i ajutăm cât putem pe aceşti copilaşi”, a spus Simona Halep, la Constanţa.
În momentul de faţă, Simona sprijină o echipă feminină de hochei pe gheaţă, dar şi mai mulţi tineri tenismeni de la complexul lui Ion Ţiriac.
Halep va reveni în circuit pe 5 august, la Rogers Cup. În august, Simona va participa la turneele de la Cincinnati şi US Open.