- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dănciulescu: Nu vor fi cele mai bune condiţii de fotbal, dar sperăm să fie terenul curăţat de zăpadă
Atacantul formaţiei Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în partida cu Sportul Studenţesc, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, condiţiile de joc nu vor fi dintre cele mai bune, dar speră ca măcar terenul de joc să fie curăţat de zăpadă.
"Sperăm ca terenul să fie curăţat de zăpadă. Cu siguranţă nu vor fi cele mai bune condiţii de joc, dar asta e trebuie să jucăm. Nu contează cine va fi căpitan, asta va decide antrenorul, mai important este să câştigăm noi ca şi echipă. Nu s-a făcut o ordine a jucătorilor care ar putea fi căpitani de echipă. Eu cred că orice jucător de la Dinamo poate fi căpitan. Cred că ne-am pregătit foarte bine, suntem un grup mai unit, o echipă mai bună, dar asta trebuie să o demonstrăm şi în meciurile oficiale", a declarat Dănciulescu.
Fundaşul Dragoş Grigore consideră că echipa sa trebuie să continue seria jocurilor bune pe care le-a avut în cantonamentul din Antalya: "Nu e treaba noastră ce se întâmplă cu Oţelul, pe noi ne interesează doar să ne facem noi treaba bine mâine. Cu siguranţă putem obţine o victorie, ne dorim să începem cu dreptul, e foarte important. Trebuie să continuăm jocul bun pe care l-am avut în Antalya. Ne dorim din suflet să marcăm cât mai multe goluri şi să primim cât mai puţine. Ne aşteptăm ca numele marcatorilor să nu mai încapă pe tabelă în dreptul nostru, să înscriem cât mai multe".
Partida Sportul Studenţesc-Dinamo, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 14.30 pe Stadionul Regie.
Ionel Dănciulescu consideră că în cazul în care Valerică Găman va ajunge la Dinamo îi va fi greu să se impună ca titular: "Găman este un jucător valoros, dar îi va fi greu la Dinamo, pentru că avem un cuplu de fundaşi centrali buni. Şi el şi Bărboianu sunt jucători buni, dar vom vedea dacă vor veni la Dinamo pentru că mai au unele probleme pe care trebuie să le rezolve".
Fotbaliştii Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, care au fugit în data de 19 ianuarie din cantonamentul formaţiei Universitatea Craiova de la Govora, au fost declaraţi jucători liberi de Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF, în baza unor dezlegări în alb, pe care patronul Adrian Mititelu i le-a dat fostului tehnician Victor Piţurcă. Clubul Universitatea Craiova a anunţat că va face recurs la această decizie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO