Dănciulescu va premia câştigătorii Campionatului de fotbal al deţinuţilor

Atacantul dinamovist Ionel Dănciulescu va înmâna premii componenţilor echipei câştigătoare a Campionatului de fotbal al persoanelor private de libertate, organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi FC Dinamo.

Urmărește
17 afișări
Imaginea articolului Dănciulescu va premia câştigătorii Campionatului de fotbal al deţinuţilor

Dănciulescu va premia câştigătorii Campionatului de fotbal al deţinuţilor (Imagine: Mediafax Foto)

La competiţie vor participa echipele de fotbal ale penitenciarelor Bucureşti Rahova, Iaşi, Arad şi cea a Penitenciarului de Minori şi Tineri Craiova, câştigătoarele fazelor zonale ale competiţiei, se arată într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX.

"Activitatea face parte din seria acţiunilor de promovare a sportului şi de stimulare a interesului persoanelor private de libertate pentru practicarea activităţilor sportive", se arată în comunicat.

Meciurile se vor disputa pe terenul cu gazon artioficial din incinta Complexului Sportiv Dinamo, după următorul program:

Marţi, 18 noiembrie, de la ora 12.00 - faza preliminară - două meciuri de fotbal derulate pe parcursul a două reprize de câte 20 de minute cu o pauză de 10 minute, primul disputat între echipele penitenciarelor Arad şi Rahova, iar cel de-al doilea între echipa P.M.T. Craiova şi cea a Penitenciarului Iaşi.

Miercuri, 19 noiembrie, de la ora 12.00 - faza finală - un meci de fotbal derulat pe parcursul a două reprize de câte 20 de minute cu o pauză de 10 minute, disputat între echipele câştigătoare ale meciurilor din faza preliminară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici