Danemarca e campioană mondială la handbal masculin pentru a treia oară consecutiv

Publicat: 30 01. 2023, 00:35
Actualizat: 30 01. 2023, 01:02

Francezii au fost lipsiţi de o parte din titulari, cel mai important fiind superstarul Nikola Karabatic, care a jucat doar o jumătate de repriză, fiind accidentat.

Cu toate că meciul a fost echilibrat, danezii au avut un plus de luciditate, atât în atac, cât şi în defensivă, tabela înregistrând doar 3 situaţii de egalitate, în rest campioana mondială fiind tot timpul în avantaj.

Mare parte a primei reprize, Danemarca a condus cu 3-4 goluri avans, francezii revenind cu un forcing pe finalul reprizei, când s-au apropiat la un singur gol diferenţă (16-15).

Campionii olimpici au egalat după pauză şi au reuşit să se menţină aproape o bună bucată de timp, fără să preia însă niciodată conducerea pe tabelă.

Danemarca s-a desprins apoi din nou la 4 goluri (30-26), avantaj contestat de francezi, care nu s-au apropiat însă la mai mult de două goluri (31-29), nordicii marcând ultimele 3 goluri ale meciului, pentru a câştiga a treia oară consecutiv titlul mondial.

Jucătorul finalei a fost desemnat danezul Rasmus Lauge, care a marcat 10 goluri în reprezentaţia finală.

Cel mai bun marcator al francezilor a fost Nedim Remili, cu 6 reuşite.

În meciul pentru medaliile de bronz s-a impus Spania, care a învins în finala mică Suedia, cu 39-36 (18-22).