Danemarca, Spania şi Suedia vor găzdui turneele preolimpice la handbal masculin

Publicat: 05 02. 2011, 18:55
Actualizat: 06 11. 2012, 13:05

La cele trei turnee vor participa opt echipe europene, două reprezentante de la Jocurile Pan-Americane (se vor disputa 13-30 octombrie), plus câte o reprezentantă a Asiei şi a Africii.

Din cele opt echipe europene, şase sunt cele clasate pe locurile 2-7 la Campionatul Mondial din Suedia, iar alte două nu au fost încă anunţate oficial. Componenţa celor trei turnee preolimpice este următoarea:

Turneul I (Danemarca): Danemarca (locul 2 la CM), Ungaria (7), prima echipă europeană nedesemnată încă şi reprezentanta Africii

Turneul II (Spania): Spania (3), Islanda (6), câştigătorea Jocurilor Pan-Americane şi a doua echipă europeană nedesemnată încă

Turneul III (Suedia): Suedia (4), Croaţia (5), reprezentanta Asiei şi echipa de pe locul secund la Jocurile Pan-Americane.

Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica la turneul final al JO de la Londra, la care au obţinut „biletele” până în prezent, naţiunea gazdă – Marea Britanie şi campioana mondială Franţa.
Calificarea directă va mai fi obţinută de campioana europeană din 2012 (17-29 ianuarie, în Serbia), câştigătoarea Jocurilor Pan-Americane (13-30 octombrie) şi câştigătoarele calificărilor din Asia (25 octombrie-5 noiembrie) şi Asia (luna aceasta).