Daniel Ghiţă a câştigat turneul piramidal de la Tokyo
Luptătorul român de K1, Daniel Ghiţă, a câştigat, marţi, la Tokyo, turneul piramidal, după ce şi-a învins toţi adversarii prin knock-out, într-o competiţie în care celălalt sportiv român prezent, Sebastian Ciobanu, a fost eliminat încă din primul tur.
Daniel Ghiţă a câştigat turneul piramidal de la Tokyo (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
În primul tur, Daniel Ghiţă l-a învins pe luptătorul britanic John Love, în timp ce în semifinale a dispus, prin knock-out, tot în prima repriză, de reprezentantul ţării gazdă, Yuki. Sportivul japonez a evoluat în semifinale din postura de rezervă, el beneficiind de abandonul sportivului olandez Melvin Manhoef, care a fost nevoit să se retragă din competiţie din cauza problemelor medicale survenite în partida din sferturi.
În finală, Ghiţă l-a învins, tot prin knock-out în prima repriză, pe ucraineanul Serghei Laşcenko, care dispusese în primul tur, la puncte, de românul Sebastian Ciobanu.
În urma acestei victorii, Ghiţă s-a calificat în ultimul tur de calificare, Final Elimination (Seul, 26 septembrie), ce permite accederea în finala K1, ce se va disputa la sfârşitul anului la Yokohama.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO