Daniel Pancu este noul preşedinte al grupării FC Rapid

Publicat: 08 07. 2015, 17:37
Actualizat: 02 04. 2020, 03:29

„Am bătut palma cu Daniel Pancu. Începând de astăzi este noul preşedinte al Rapidului. Este cea mai bună soluţie pentru acest post la Rapid”, a spus Moraru, pentru MEDIAFAX.

Oficialul rapidist a menţionat că este exclus ca Daniel Pancu să mai joace, chiar dacă echipa va evolua în sezonul următor în Liga a II-a. „Pancu s-a retras din activitate. Nu va mai juca, acum este preşedinte”, a adăugat Valerii Moraru.

Daniel Pancu, jucător care a evoluat de cinci ori în cariera sa pentru Rapid, va împlini 38 de ani la 17 august, iar la finalul sezonului trecut a anunţat că se va retrage din activitate. Atacantul a mai evoluat în cariera sa la formaţiile Politehnica Iaşi, Cesena, Beşiktaş, Bursaspor, Terek Groznîi, CSKA Sofia şi FC Vaslui.

Formaţia Rapid a retrogradat la finalul ediţiei 2014-2015 a Ligii I, iar antrenorul Cristiano Bergodi şi majoritatea jucătorilor din lot au refuzat prelungirea contractelor care expirau în această vară. Reunirea lotului pentru începerea pregătirilor este programată pentru 20 iulie.