Prima pagină » Sport » Daniil Medvedev s-a calificat în finala turneului din Shanghai, după victoria cu Stefanos Tsitsipas

Daniil Medvedev s-a calificat în finala turneului din Shanghai, după victoria cu Stefanos Tsitsipas

Rusul Daniil Medvedev (4 ATP) a obţinut calificarea în finala turneului Masters Series din Shanghai, sâmbătă, după ce l-a învins pe grecul Stefanos Tsitsipas, scor 7-6 (5), 7-5.
Daniil Medvedev s-a calificat în finala turneului din Shanghai, după victoria cu Stefanos Tsitsipas
Alexandru Stanila
12 oct. 2019, 13:23, Sport

Medvedev a avut parte de o partidă dificilă împotriva lui Tsitsipas, care trecuse în faza precedentă de liderul mondial şi campionul en-titre din Shanghai, Novak Djokovic. În primul set, cei doi şi-au făcut serviciul cu brio, intrându-se în tie-break, acolo unde Medvdev s-a impus cu 7-5.

În actul secund, Medvedev a luat un avans important la scorul de 1-1, când a câştigat pe serviciul adversarului. Tsitsipas a revenit în ultimul moment, făcând break la 4-5, când rusul a servit pentru meci. Nu a fost destul însă, Medvedv reuşind să-şi adjudece următoarele două game-uri şi meciul. Partida s-a încheiat după o oră şi 36 de minute.

Astfel, Medvedev a reuşit a cincea calificare consecutivă într-o finală, în decurs de două luni şi jumătate. Rusul le-a pierdut pe cele de la Washington, Montreal şi US Open, dar a triumfat la Cincinnati şi St. Petersburg.

De asemenea, pentru Medvedev a fost a cincea victorie din tot atâtea partide obţinută în faţa lui Tsitsipas.

În celălalt penultim act de la Shanghai se vor întâlni Matteo Berrettini (13 ATP) şi Alexander Zverev (6 ATP), sâmbătă, de la 15:00. Finala are loc duminică.