Darren Cahill: Simona Halep, înseamnă că renunţi la desert de anul viitor?

Darren Cahill a oferit prima reacţie după ce a reluat colaborarea cu Simona Halep. Într-un mesaj postat pe Instagram, vineri, antrenorul s-a arătat nerăbdător să-şi reînceapă activitatatea şi i-a transmis un avertisment subtil elevei sale, mai mult sau mai puţin în glumă.

Urmărește
226 afișări
Imaginea articolului Darren Cahill: Simona Halep, înseamnă că renunţi la desert de anul viitor?

Darren Cahill: Simona Halep, înseamnă că renunţi la desert de anul viitor?

“Abia aştept 2020, Simona Halep. Asta înseamnă că renunţi la desert de anul viitor, corect?”, a scris Cahill, pe Instagram.

Simona Halep a anunţat, joi, printr-un videoclip publicat pe pagina oficială de Facebook, că fostul său antrenor, Darren Cahill, revine după un an alături de ea.

”Bună. Am nişte veşti extraordinare pe care trebuie să le împărtăşesc cu voi. După un an fără el în echipă, sunt fericită să anunţ faptul că Darren se va întoarce alături de mine sezonul viitor. Ultima oară te-am omorât şi plănuiesc să te omor din nou. Abia aştept să terminăm ce am început. Pe curând”, a spus Simona Halep, în videoclipul publicat pe Facebook.

Darren Cahill a fost antrenorul Simonei Halep la primul titlu de Mare Şlem câştigat de româncă – Roland Garros 2018. Alături de el, Halep a ajuns şi numărul 1 mondial. Cei doi au renunţat la colaborare la finalul anului 2018, când Cahill a decis că doreşte să petreacă mai mult timp alături de familia sa. Succesorul său a fost antrenorul român Daniel Dobre, cel care a ajutat-o pe Halep să cucerească trofeul de la Wimbledon.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici