Datasport: Chivu a jucat fără convingere

Agenţia Datasport a scris că fundaşul Cristian Chivu a jucat fără convingere în partida pe care echipa Internazionale Milano a pierdut-o, duminică, pe teren propriu, scor 0-1, în faţa formaţiei AC Milan, în etapa a XII-a a campionatului Italiei.

Urmărește
13 afișări
Imaginea articolului Datasport: Chivu a jucat fără convingere

Datasport: Chivu a jucat fără convingere (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

Sursa citată i-a acordat nota 5,5 internaţionalului român, la fel ca şi site-urile sportevai.it şi calciomercato.it. "Chivu a jucat fără convingere şi a avut puţine urcări în ofensivă" a scris Datasport.

"La fel ca şi Cordoba, românul a fost ţintuit în defensivă şi nu a ajutat atacul", a notat sportevai.it.

"Chivu a greşit plasamentul în unele faze şi nu a reuşit nicio centrare din postura de fundaş stânga", a scris calciomercato.it.

Site-urile direttanews.it şi we-news.com l-au notat cu 6 pe Chivu. "Încă un meci în care românul nu convinge ca fundaş stânga", a scris direttanews.it.

"Nimic excepţional, dar se poate spune că românul a avut o prestaţie acceptabilă", a notat we-news.com.

Cristian Chivu a fost integralist în partida pe care echipa Internazionale Milano a pierdut-o, duminică, pe teren propriu, scor 0-1, în faţa formaţiei AC Milan, în etapa a XII-a din Serie A.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici