David Beckham va reveni la AC Milan

Mijlocaşul englez David Beckham va juca din nou la gruparea AC Milan, el urmând să fie împrumutat de la formaţia Los Angeles Galaxy, din ianuarie şi până la finalul sezonului, informează Sky Sport24, citat de calciomercato.com.

Urmărește
67 afișări
Imaginea articolului David Beckham va reveni la AC Milan

David Beckham va reveni la AC Milan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit sursei citate, Beckham va fi împrumutat, la fel ca în sezonul trecut, cu titlu gratuit, cele două cluburi ajungând la un acord în acest sens.

În vârstă de 34 de ani, Beckham a mai jucat la Milan în perioada ianuarie - iunie 2009, când a disputat 18 meciuri şi a marcat 2 goluri pentru milanezi.

Beckham, al cărui contract cu Los Angeles Galaxy expiră în noiembrie 2011, a declarat, marţi, că are oferte de la trei-patru cluburi mari din Europa, pe lângă cea de la AC Milan, de a juca la această echipă din luna ianuarie 2010. "Este bine să ai mai multe posibilităţi. Cei de la AC Milan mi-au spus clar că doresc ca eu să revin în Italia, iar eu sunt fericit pentru o astfel de ofertă, dar mai există şi alte opţiuni: trei sau patru cluburi de top mi-au făcut deja oferte, şi atunci când va sosi timpul să fac o alegere, o voi face", a spus jucătorul.

De-a lungul carierei, Beckham a mai evoluat la Manchester United şi Real Madrid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici