Prima pagină » Sport » Lazio riscă închiderea peluzei nord, după scandările rasiste împotriva lui Mutu

Lazio riscă închiderea peluzei nord, după scandările rasiste împotriva lui Mutu

Echipa Lazio Roma riscă să dispute următorul meci de pe teren propriu cu peluza rezervată galeriei închisă, după ce suporterii romani au proferat scandări rasiste şi xenofobe la adresa atacantului Adrian Mutu, la meciul cu Fiorentina, disputat sâmbătă, informează Gazzetta dello Sport.
Lazio riscă închiderea peluzei nord, după scandările rasiste împotriva lui Mutu
04 nov. 2007, 13:11, Sport

La meciul Lazio – Fiorentina, scor 0-1, Mutu a intrat pe teren în minutul 68, în locul lui Osvaldo. Un minut mai târziu el a primit un cartonaş galben după un atac asupra lui Ledesma, ceea ce a declanşat furia fanilor laziali. Suporterii din peluza nord a echipei romani au strigat "Mutu eşti un rahat", "Ţigan de rahat", "Român de rahat" şi "Ţigan român de rahat".

"Cu siguranţă a fost asociat cu evenimentele petrecute în această săptămână în Capitală, soldate cu moartea Giovannei Reggiani, o femeie în vârstă de 47 de ani agresată de Niculae Romulus Mailat. Vineri, zece italieni cu feţele acoperite au pornit un raid punitiv la Tor Bella Monaca împotriva a trei fraţi români. Scandările împotriva românului Mutu sunt ultima idioţenie din cadrul manifestărilor xenofobe de la Roma", a scris Gazzetta dello Sport.

Următorul meci de pe teren propriu al echipei Lazio este programat la 25 noiembrie, împotriva formaţiei FC Parma.