Colecţia de haine „Adrian Mutu” va fi prezentată joi, de la ora 19.00, în cadrul evenimentului Modexpo, organizat la Romexpo. Colecţia va fi prezentată de foste campioane la gimnastică ale României.
„Organizăm această prezentare cu foste campioane ale României la gimnastică, pentru a ne exprima sprijinul faţă de Adrian. Poimâine va fi audierea lui şi avem încredere că, nefiind vorba despre recidivă, el va fi suspendat maxim trei luni. Ar fi şi păcat să fie vorba de alt verdict, ţinând cont că Adi era într-o formă fizică deosebită, înscrisese şapte goluri şi era printre cei mai buni jucători ai momentului”, a declarat pentru MEDIAFAX Laura Cordun. Ea a fost prezentă, luni, la o conferinţă de presă, la Romexpo.
Printre fostele campioane care vor urca pe podium şi vor prezenta colecţia se numără gimnasta Monica Roşu, dublu medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 2004.
„Suntem mândre că putem prezenta această colecţie. Adi este un mare fotbalist şi vrem să fim alături de el înainte de aceste momente grele„, a spus Monica Roşu, prezentă, la rândul său, la conferinţa de presă de la Romexpo.
Colecţia de haine „Adrian Mutu” este înregistrată sub numele companiei Souvenir Clubbing, care are reprezentanţe în Italia, Spania, Grecia şi Marea Britanie. În toamna lui 2010, colecţia va fi disponibilă şi în România, prin intermediul firmei Really Good Ideas Media şi cu sprijinul Laurei Cordun.
Colecţia este promovată chiar de fotbalistul Adrian Mutu şi soţia lui, Consuelo, pe platforma online a Souvenir Clubbing.
Atacantul Adrian Mutu a fost depistat pozitiv cu sibutramină în urma a două controle antidoping, primul efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul Fiorentina – Bari, scor 2-1, din campionatul Italiei, şi al doilea la 20 ianuarie, după partida Fiorentina – Lazio, scor 3-2, din Cupa Italiei. La 29 ianuarie, Mutu a fost suspendat provizoriu de către CONI, iar atacantul român a renunţat să ceară analiza probelor B.