De la Laurent la Zidane, 80 de ani de momente marcante la CM

1930: Premieră

13 iulie. Francezul Lucien Laurent, cu un voleu cu dreptul, a înscris primul gol din istoria Cupei Mondiale, la meciul Franţa - Mexic, scor 4-1. După finală pe stadionul Centenarului din Montevideo, căpitanul naţionalei Uruguayului, Jose Nasazzi, a ridicat deasupra capului primul trofeu al Cupei Mondiale.

1950: Stupefacţie

Este o imagine fără sunet: aceea a stadionului Maracana stupefiat după înfrângerea Braziliei în faţa Uruguayului, scor 2-1, în finală. În Brazilia a fost atunci doliu naţional, neoficial. Oficialii au neglijat protocolul, iar Jules Rimet, preşedinte-fondator al FIFA, a fost nevoit să coboare pe teren pentru a-i înmâna trofeul căpitanului uruguayan Varela.

1958: Prinţul Pele

Lumea fotbalului a descoperit un copil extrem de talentat: Pele. Brazilianul, cel mai tânăr campion mondial, la 17 ani, a marcat şase goluri, dintre care unul decisiv în sferturile de finală cu Ţara Galilor, scor 1-0. O altă performanţă notabilă de la CM-1958 este cea a francezului Just Fontaine, care a marcat 13 goluri în doar şase meciuri şi deţine în continuare recordul de reuşite la un turneu final al Cupei Mondiale.

1966: Gol sau nu?

Mingea a lovit bara şi a ajuns la pământ. A depăşit oare linia porţii? Golul englezului Geoff Hurst, autorul unui mitic hattrick în finală, a fost validat, iar RFG a fost învinsă, cu scorul de 4-2 după prelungiri, de Anglia.

1970: Regele Pele

Imaginea cu Pele, cu pumnul drept ridicat în semn de victorie, înălţat de Jairzinho, purtătorul tricoului cu numărul 7, văzut din spate, a devenit emblematică. La fel şi intervenţia salvatoare a portarului englez Gordon Banks în faţa lui Pele. Finala a fost o apoteotică: Brazilia - Italia, scor 4-1. Sfertul de finală dintre RFG şi Anglia, scor 3-2 după prelungiri, a intrat de asemenea în istorie, Franz Beckenbauer jucând cu braţul prins deoarece avea umărul luxat.

1974: Cruyff cel romantic

Johan Cruyff, în fruntea marii generaţii Ajax, a "survolat" turneul şi a provocat chiar un penalti pentru Olanda în primul minut al finalei, transformat de Neeskens. Însă Germania "Kaiser-ului" Beckenbauer şi a "Bombardierului" Muller, autorul golului victoriei (2-1), a fost cea care a ridicat noul trofeu (vechiul trofeu aparţinea Braziliei, care îl câştigase de trei ori).

1978: "Papelitos" şi o competiţie sub semnul dictaturii militare

A plouat cu "papelitos" (mici hârtii) pe terenurile pe care s-a disputat această Cupă Mondială, câştigată de Argentina, ţară condusă atunci cu mână de fier de generalul Videla. Argentina s-a impus în finală datorită "Matadorului" Mario Kempes, care a înscris de două ori în poarta Olandei, scor 3-1, după prelungiri.

1982: Revenirea lui Rossi

Paolo Rossi a ajuns la Cupa Mondială după doi ani de suspendare pentru corupţie. În a doua fază a competeţiei, atacantul italian a reuşit un hattrick împotriva Braziliei lui Socrates şi Zico. Şi a încheiat competeţia ca golgheter, reuşind să înscrie cel de-al şaselea gol chiar în finala cu RFG, scor 3-2. Republica Federală Germană eliminase Franţa generaţiei Platini, după un meci marcat de o agresiune a portarului german Schumacher asupra fundaşului francez Battiston, evacuat cu targa. Un alt exemplu de antijoc de la turneu este "nonmeciul" dintre RFG şi Austria, scor 1-0, care a dus la eliminarea Algeriei.

1986: Mâna lui Dumnezeu

Diego Maradona a făcut în patru minute mitică această Cupă Mondială, în meciul cu Anglia din sferturile de finală, scor 2-1. Căpitanul Argentinei a înscris mai întâi cu "mâna lui Dumnezeu", iar apoi a marcat din nou, pornind cu mingea de la mijlocul terenului şi trecând de cinci jucători. În finala cu RFG, el a fost autorul unei pase decisive pentru Burruchaga.

1990: Camerun

Camerunul a făcut senzaţie încă de la primul meci, învingând, în nouă oameni, campioana mondială Argentina, cu scorul de 1-0. Lumea a savurat dansul lui Roger Milla la fiecare din cele patru goluri ale sale, dintre care unul împotriva Columbiei, după ce i-a furat mingea portarului Rene Huguita. Parcursul camerunezilor s-a încheiat în sferturile de finală, fază în care au fost învinşi de Anglia, scor 3-2 după prelungiri. O altă imagine memorabilă de la CM-1990 a fost cea a lacrimilor lui Maradona când RFG şi-a luat revanşa pentru 1986 datorită unui penalti controversat, transformat de Andreas Brehme în finală.

1994: Căderea lui Maradona

Multe imagini marcante la CM-1994. Maradona a revenit cu un gol superb împotriva Greciei (4-0) şi şi-a arătat satisfacţia în faţa camerelor de luat vederi. După doar câteva zile, el urma să fie exclus pentru dopaj. Argentina a fost eliminată în optimile de finală de România, datorită unui lob superb al lui Hagi (scor 3-2). Alt gol excepţional a venit după slalomul "maradonian" al sauditului Saeed Owairan în meciul cu Belgia, scor 1-0. La capitolul insolit se poate încadra meciul Rusia - Camerun, scor 6-1, cu cinci goluri ale lui Salenko şi unul al lui Milla (cel mai în vârstă marcator, la 42 de ani).

1998: Zidane şi două lovituri cu capul

Zinedine Zidane a înscris două goluri cu capul din corner şi a oferit Franţei primul titlu mondial (3-0 împotriva Braziliei). În semifinale, Lilian Thuram a marcat două goluri, singurele în 142 de selecţii. De asemenea, a devenit atunci celebru gestul lui Laurent Blanc de a-l săruta pe creştetul chel pe portarul Fabien Barthez. Iar mexicanul Cuauhtemoc Blanco a popularizat trucul care îi poartă numele.

2002: Ronaldo superstar

David Beckham şi coafura sa au declanşat o isterie în Asia, dar Ronaldo a fost omul turneului, autorul a opt goluri, dintre care două ale Braziliei în finala cu Germania, scor 2-0. Cât despre Zidane, a rămas imaginea acestuia prăbuşit pe gazon, simbol al Franţei eliminate încă din prima fază. Arbitrajul din Coreea de Sud a fost criticat: italienii în optimi şi spaniolii în sferturi s-au considerat nedreptăţiţi. Turcia pentru care a evoluat jucătorul chel Hasan Şaş a terminat turneul pe un frumos loc 3.

2006: Zidane şi o lovitură cu capul

Faimoasă lovitura cu capul în piept dată de Zidane italianului Marco Materazzi. Rareori un gest a provocat atât de multe reacţii. După ce a reuşit o capodoperă împotriva Braziliei, în sferturile de finală, Zizou a deschis scorul în finală, din penalti. În minutul 110 el a fost însă eliminat. Fără căpitanul său, echipa Franţei a pierdut trofeul Cupei Mondiale la loviturile de departajare, în favoarea Italiei lui Fabio Cannavaro. Ediţia din 2006 a fost marcată şi de golul lui Esteban Cambiasso, înscris de Argentina în poarta Serbiei, după 24 de pase consecutive ale argentinienilor, dar şi de meciul Portugalia - Olanda, scor 1-0, din optimile de finală, la care arbitrul a acordat 16 cartonaşe galbene şi 4 roşii.