Debut la 14 ani şi jumătate în prima ligă de volei masculin
Extrema Adrian Aciobăniţei, component al lotului naţional de cadeţi, a debutat la 14 ani şi jumătate în prima ligă de volei, luni, pentru CVM Tomis, în partida de la Dej cu Unirea.
Debut la 14 ani şi jumătate în prima ligă de volei masculin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Dintre cei 6 juniori care au evoluat pentru CVM Tomis contra Unirii, cinci au debutat în prima divizie. Excepţia se numeşte Alexandru Zahar. Adrian Aciobăniţei, pe care antrenorul Răzvan Parpală l-a introdus în sextetul de start, are doar 14 ani şi jumătate. Aciobăniţei face parte din lotul naţional de cadeţi şi din echipa de juniori a Tomisului.
"Este un copil foarte talentat, pe care l-am adus de la Botoşani, anul trecut. Tatăl său a jucat volei la Bacău", a precizat, pentru site-ul handbalvolei.ro, directorul grupării constănţene, Serhan Cadâr.
La Dej, Tomisul a mai avut trei cadeţi - Cezar Bulgaru (coordonator, 17 ani), Eduard Ocunschi (universal, 17 ani) şi Marius Iftime (extremă, 16 ani), ultimii doi, componenţi ai lotului naţional - şi pe cei doi juniori, Alexandru Zahar (17 ani, extremă) şi Alexandru Cerşemba (centru, 17 ani).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Incidente între susţinătorii lui Georgescu şi jandarmi în Piaţa Victoriei. Protestatarii forţează cordoanele şi au aruncat cu petarde şi obiecte în forţele de ordine
-
Nu îţi place Trump? Vino în Europa! - aceasta ar putea fi noua strategie a UE pentru a atrage minţile stălucite din SUA dezamăgite de măsurile radicale luate de Trump
-
Jandarmii spun că cei care au forţat cordonul de ordine sunt susţinători ai lui Georgescu
"Au rezultate foarte bune în competiţiile juniorilor, dar ne interesează mai mult ca ei să poată face pasul cât mai curând în prima divizie. Sper ca acest meci de debut să îi motiveze şi mai mult", a mai declarat directorul Tomisului, Serhan Cadâr.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO