Prima pagină » Sport » Deces în Raliul Dakar. Motociclistul spaniol Carles Falcon a murit într-un accident

Deces în Raliul Dakar. Motociclistul spaniol Carles Falcon a murit într-un accident

Motociclistul spaniol Carles Falcon, care a fost grav rănit în urma unui accident în timpul celei de-a doua etape a Raliului Dakar, a murit, a anunţat luni echipa sa TwinTrail. Pilotul, în vârstă de 45 de ani, se afla în comă indusă după accidentul de duminică, 7 ianuarie.
Deces în Raliul Dakar. Motociclistul spaniol Carles Falcon a murit într-un accident
Rafael Hekman
15 ian. 2024, 17:33, Sport

În vârstă de 45 de ani, Falcon, care participa la al doilea său Dakar, a suferit o căzătură puternică la kilometrul 448 al etapei a 2-a. Falcon a căzut în cap şi a fost resuscitat de o echipă medicală trimisă la locul accidentului, înainte de a fi transportat pe calea aerului la spitalul Al-Duwadimi.

Intrat în comă indusă, el a fost apoi transferat la un spital din Riad pentru o intervenţie chirurgicală de urgenţă, înainte de a fi repatriat câteva zile mai târziu în Spania. Echipa sa anunţase în noaptea incidentului că Falcon suferea de edem cerebral şi o fractură de vertebră C2.

„Carles a decedat”, a precizat echipa sa într-un comunicat.

„Medicii au confirmat că leziunile neurologice provocate de stop cardio-respirator în momentul accidentului sunt ireversibile. Carles era o persoană zâmbitoare, mereu activă, care iubea cu pasiune ceea ce făcea, mai ales pe motocicletă. A plecat dintre noi făcând ceea ce era visul lui, să participe la Dakar. ”