Del Bosque, Nadal şi Placido Domingo, membri de onoare ai clubului Real Madrid

Tehnicianul Vicente del Bosque, tenismanul Rafael Nadal şi tenorul Placido Domingo vor deveni membri de onoare (Socio de Honor) ai clubului Real Madrid, grupare care ar urma să anunţe în cursul zilei de joi această decizie, informează cotidianul Marca.

Urmărește
42 afișări
Imaginea articolului Del Bosque, Nadal şi Placido Domingo, membri de onoare ai clubului Real Madrid

Del Bosque, Nadal şi Placido Domingo, membri de onoare ai clubului Real Madrid (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, a fost antrenorul echipei madrilene în 1994, 1996 şi 1999-2003, câştigând cu Real Madrid de două ori Liga Campionilor şi de două ori campionatul Spaniei. În plus, el a evoluat la formaţia spaniolă în intervalul 1970-1984 şi a câştigat cu aceasta, ca fotbalist, de cinci ori campionatul intern şi de trei ori Cupa Spaniei.

În ceea ce-l priveşte pe Rafael Nadal, acesta este un susţinător declarat al echipei din Madrid, fiind prezent la meciurile de pe stadionul Santiago Bernabeu de fiecare dată când are ocazia.

Tenorul Placido Domingo este cel care cântă imnul centenarului echipei Real Madrid, care poate fi ascultat pe stadionul Santiago Bernabeu înainte de fiecare meci al formaţiei antrenate de Jose Mourinho.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici