Delegările arbitrilor pentru etapa următoare le vor face Marcel Lică şi Dan Petrescu

Nicolae Grigorescu, membru în CCA, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că delegările pentru partidele din etapa a XXV-a a Ligii I şi din ligile inferioare le vor face Marcel Lică şi Dan Petrescu, după ce preşedintele Gheorghe Constantin a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Urmărește
32 afișări
Imaginea articolului Delegările arbitrilor pentru etapa următoare le vor face Marcel Lică şi Dan Petrescu

Dan Petrescu (Imagine: Mediafax Foto)

"Eu sunt membru al Comisiei, dar nu am fost implicat în delegări. În momentul de faţă, delegările le fac vicepreşedintele Marcel Lică şi directorul general Dan Petrescu. Ei vor face delegările până se va lua altă măsură. Aşteptăm să vedem ce se hotărăşte la nivelul conducerii federaţiei. Ei şi până acum erau implicaţi în delegări. Acum trăim un lucru care nu s-a întâmplat şi Comisia trebuie totuşi să meargă înainte şi să-şi desfăşoare activitatea şi să sperăm că se întoarce şi Costică. O parte din delegări au fost făcute de domnul Constantin, la meciurile din Cupă. Iar pentru etapa de la finalul de săptămână le vor face Marcel Lică şi Dan Petrescu", a explicat Grigorescu.

Oficialul CCA a menţionat că nu a auzit ca directorul general al FRF, Ioan Angelo Lupescu, să facă din nou delegările în Liga I. "Nu am auzit varianta asta, ca Lupescu să facă din nou delegările. Dar Lupescu a mai făcut delegările şi nu văd nimic rău în asta", a adăugat Grigorescu.

Instanţa Tribunalului Argeş a hotărât, marţi, arestarea preventivă pentru 29 de zile, a finanţatorului clubului de fotbal FC Argeş, Cornel Penescu, a preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a lui Liviu Făcăleaţă, director general al PIC, şi a lui Cristian Libertatu, fost director al OJPC Argeş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici