În scrisoarea adresată lui Eduard Novak, Justin Ştefan, în numele LPF, revine cu o solicitare prin care se cere sprijinul MTS pentru pemiterea accesului suporterilor în stadioanele pe care se dispută meciurile din Campionatul Naţional Liga 1.
Justin Ştefan afirmă că nu a primit niciodată răspuns din partea ministerului la adresele trimise în aceste sens.
Având în vedere comunicatul de presă al MTS cu privire la faptul că „meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 se vor desfăşura cu spectatori în tribune”, LPF solicită emiterea unui memorandum ce va fi prezentat Guvernului României pentru a se crea cadrul legislativ care să permită accesul suporterilor cluburilor membre LPF în stadioanele pe care se dispută partidele din campionatul naţional Liga I.
În scrisoarea sa, Justin Ştefan propune ca, la fel ca şi în cazul meciurilor de la EURO 2020, „numărul permis de spectatori se va stabili în funcţie de dimensiunea şi alte caracteristici ale locaţiei de desfăşurare a partidei de fotbal (nu mai mult de 25% din capacitatea stadionului), tribunele stadioanelor fiind în aer liber si nu în spaţii închise, cu respectarea normelor de distanţare socială, fapt ce diminuează considerabil riscul de infectare/transmitere a virusului” SARS-CoV-2.
În scrisoare se consideră că formularea „nu se creează precedent pentru alte evenimente, EURO având regim special (…) este declarat eveniment de interes public şi importanţă naţională” este una nefericită, având în vedere solicitarea iubitorilor de fotbal din România de a li se permite accesul pe stadioanele din ţară (solicitare neluată în seamă de aproximativ un an de zile), cu respectarea unor proceduri clare, descrie detaiat în scrisoare.
„Ne arătăm încă o dată disponibilitatea pentru a vă sprijini cu tot ce este necesar pentru elaborarea memorandumului ce va fi prezentat Guvernului României, iar în măsura în care consideraţi că experienţa echipei LPF vă poate fi de folos, vă stăm la dispoziţie”, se precizează în finalul scrisorii deschise adresate ministrului Eduard Novak.