Diaconu l-a învins pe Rico Hoye şi va lupta cu campionul WBC la categoria semigrea

Pugilistul Adrian Diaconu l-a învins pe americanul Rico Hoye, într-un meci ce a avut loc, miercuri seară, la Montreal, şi îl va întâlni pe campionul WBC la categoria semigrea, Chad Dowson, informează canada.com.

Urmărește
4 afișări

Diaconu, aflat la a 24-a victorie,s-a impus prinKO tehnic, după ce în secunda 42 a rundei a treia arbitrul a oprit meciul deoarece românul l-a lovit puternic pe american şiacesta a suferit o tăietură deasupra ochiului stâng şi a căzut pe un genunchi. Meciul era programat să aibă 12 runde.

"A fost cea mai impresionantă victorie pentru pugilistul în vârstă de 28 de ani, un luptător de obicei metodic, care a lovit puternic încă de la început şi l-a copleşit pe Hoye, în vârstă de 32 de ani", notează canada.com.

"La categoria mea, sunt cel mai bun. Este cea mai mare victorie din cariera mea şi acum sunt gata pentru următoarea - o luptă pentru titlu. M-am pregătit foarte mult pentru acest meci şi eram gata din punct de vedere emoţional, fizic, mental", a declarat Diaconu.

CBC.ca notează că teoretic Diaconu ar trebui să îl întâlnească pe Dawson la trei luni după ce americanul îşi va apăra titlul, la 9 iunie, împotriva mexicanului Jesus Ruiz, dar în box adesea programele se schimbă.

"Impresionant, impozant, intimidant. Toate aceste calificative sunt potrivite pentru prestaţia lui Adrian Diaconu, miercuri seară, în faţa americanului Rico Haye. În urma acestei victorii, Diaconu şi-a meritat clar biletul pentru întâlnirea din toamnă cu deţinătorul titlului WBC la categoria semigrea, americanul Chad Dawson", notează Radio-Canada.ca.

Într-un alt meci de miercuri seară, Ion Ionuţ, supranumit Jo Jo Dan, s-a impus în faţamexicanului Ricardo Cano, la categoria semimijocie, la puncte,în opt runde.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici