Diakite şi Tamaş au drept de joc la Dinamo

Publicat: 22 08. 2008, 14:41
Actualizat: 06 11. 2012, 09:01

Fotbalistul din Mali, Moutala Diakite, 27 de ani, care a evoluat ultima dată la Boavista Porto, a semnat săptămâna trecută un contract pe un an cu Dinamo.

Internaţionalul român Gabriel Tamaş a fost împrumutat de Auxerre la Dinamo pentru un sezon, clubul român având prima opţiune de cumpărare la expirarea acordului.

Partida Rapid-Dinamo, din cadrul etapei a V-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20.45.