- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Diego Gaucho: A contat mult în decizia de a veni la Braşov că echipa este antrenată de Conceicao
Fundaşul brazilian transferat de FC Braşov, Diego Gaucho, a declarat, luni, în cantonamentul din Antalya, că a contat mult în alegerea lui de a evolua în Liga I faptul că formaţia braşoveană este pregătită de antrenorul portughez Antonio Conceicao, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Mister Conceicao a contat foarte mult atunci când am luat decizia să vin în România. Am acceptat oferta şi cred că venirea la Braşov este o nouă provocare în cariera mea. Am venit cu sufletul deschis la Braşov şi sper să confirm aşteptările. Cred că punctele mele forte sunt că anticipez foarte bine jocul, am un plasament bun, evoluez cu multă determinare şi am un joc de cap destul de bun", a spus Diego Gaucho, informează site-ul oficial al FC Braşov.
Diego Gaucho a menţionat că a discutat cu alţi jucători străini care au evoluat în Liga I înainte să accepte oferta echipei FC Braşov. "Înainte să vin în România am vorbit cu Marcos Antonio, Cassio şi Ezequias de la Rapid, care mi-au vorbit foarte frumos de fotbalul românesc. Am discutat şi cu Arthuro, fostul jucător al Stelei, cu care am fost coleg la Leiria. Toţi mi-au spus că în România este un campionat foarte bun în care evoluează jucători valoroşi. Am fost primit foarte bine de coechipieri, dar şi de cei din staful tehnic. Trebuie să mă acomodez cât mai repede pentru că ne aşteaptă un retur dificil. Sincer, nu cunoşteam foarte multe lucruri despe fotbalul românesc. Ştiam de Hagi, care a fost un mare jucător, dar şi de Mutu, un atacant valoros", a mai spus el.
Fundaşul brazilian speră să se califice cu FC Braşov în finala Cupei României. "Îmi doresc să facem performanţă la Braşov, să jucăm finala Cupei României şi să reuşim să ne salvăm de la retrogradare. Întotdeauna să joci contra unei echipe mari a campionatului, aşa cum este Steaua, este o provocare pentru orice jucător. Vom juca 11 contra 11 şi totul este posibil", a explicat el.
Diego Gaucho a mai precizat că echipele lui favorite sunt Gremio Porto Alegre şi FC Barcelona şi că dacă vreodată ar avea ocazia să joace la gruparea braziliană ar fi în stare să o facă şi gratis. "Pot spune că Gremio este echipa mea de suflet. Mi-ar plăcea să joc cândva la această echipă din Brazilia. Dacă aş primi vreodată o ofertă de la Gremio aş juca şi gratis acolo. Din Europa îmi place foarte mult Barcelona, o echipa fabuloasă care joacă cel mai frumos fotbal. Jucătorul meu preferat este Lucio, de la Internazionale Milano. Ne-am cunoscut în urmă cu câţiva ani în perioada când el juca în Germania la Bayer Leverkusen. Avem acelaşi impresar şi pot spune că este un jucător de top în fotbalul mondial", a menţionat el.
Fundaşul brazilian Diego Gaucho Goldim, de la clubul portughez de primă divizie Uniao Leiria, a semnat un contract pe şase luni cu FC Braşov, cu opţiune de cumpărare la vară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO