Diego Milito, jucătorul finalei Ligii Campionilor

Publicat: 23 05. 2010, 00:24
Actualizat: 07 11. 2012, 09:50

Diego Milito a marcat ambele goluri ale echipei italiene, în minutele 35 şi 70.

Supranumit „El Principe”, Diego Milito va împlini 31 de ani la 12 iunie şi joacă la Inter din 2009.

Atacantul argentinian s-a declarat extrem de fericit pentru câştigarea Ligii Campionilor alături de formaţia Internazionale Milano, care a învins, scor 2-0, pe Bayern Munchen, informează agenţia Ansa.

„Mulţumesc Interului că m-a vrut vara trecută. Suntem fericiţi acum, ce va fi în viitor, vom vedea. Sunt atât de fericit, nu am trăit niciodată o bucurie atât de mare, mă bucur în special pentru preşedinte, e primul care a meritat acest trofeu. Am luptat mult pentru acest trofeu, am încercat mereu să dau totul, să nu mă opresc, chiar dacă am 30 de ani. Sunt foarte fericit..”, a afirmat Milito.