Dinamo a remizat cu Unirea Urziceni

Publicat: 20 04. 2008, 22:41
Actualizat: 06 11. 2012, 08:53

Pentru Dinamo a marcat Torje ’80, în timp ce Unirea a egalat prin Stancu ’90+2 (penalti).

Torje a marcat primul gol de la transferul la Dinamo, în mintuul 80, dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri.

În minutul 90, la un fault al lui Izvoranu asupra lui Stancu, arbitrul Sebastian Colţescu a acordat penalti pentru Unirea, lovitura de la 11 metri fiind transformată chiar de Stancu.

Cartonaşe galbene: Moţi ’37, Bratu ’87, Izvoranu ’90+2 / Brandan ’17, Stancu ’83

Meciul a fost arbitrat de Sebastian Colţescu, ajutat la cele două linii de Cristian Nica şi Ionel Popa. Rezervă va fi Victor Berbecaru.

Observatorii partidei au fost Valentin Alexandru şi Valeriu Ioniţă.

Antrenorul Dan Petrescu şi secundul Dumitru Stângaciu au fost înjuraţi de suporterii de la tribuna a II-a.

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, şi preşedintele Unirii, Mihai Stoica, au urmărit repriza a doua din aceeaşi lojă, după ce la meciul tur au avut un conflict.

Adrian Cristea a fost huiduit de spectatori în momentul în care a fost înlocuit şi în drum spre vestiare i-a înjurat pe fani. Mărgăritescu şi Bratu s-au certat cu suporterii la finalul meciului.

La partidă au asistat circa 5.000 de spectatori.