- Home
- Sport
- BUCURESTI, (03.08.2019, 00:57)
- Mihaela Măncilă
Dinamo - Academica Clinceni s-a încheiat 4-2, în etapa a patra a Ligii 1
Dinamo a câştigat primul meci din acest sezon. Pe stadionul din Ştefan cel Mare, "câinii" au punctat de patru ori şi au adunat primele trei puncte în Liga 1. S-a încheiat 4-2 în meciul contra ultimei clasate, Academica Clinceni.

Dinamo - Academica Clinceni s-a încheiat 4-2, în etapa a patra a Ligii 1
Dinamo a început bine partida jucată pe teren propriu, dar "câinii" nu au reuşit să puncteze. În minutul 20, atacantul gazdelor Robert Moldoveanu a şutat de la 14 metri, însă a lovit greşit mingea, iar portarul Vâlceanu a prins fără probleme. Şi Kevin Bru a căutat golul, însă goalkeeper-ul oaspeţilor a respins în afara terenului.
Prima repriză s-a încheiat fără goluri, dar în partea a doua a meciului cele două formaţii au recuperat. S-au marcat cinci goluri. Dinamo deschis tabela de marcaj. Daniel Popa, care a intrat pe teren la reluarea reprizei a doua, a punctat în minutul 52. Patru minute mai târziu, golgheterul lui Dinamo din sezonul trecut, italian Montini, a dublat avantajul gazdelor.
Oaspeţii au revenit şi ei, au marcat de două ori în decurs de şapte minute, prin Vojtus şi Robert Ion, şi au restabilit egalitatea.
Dinamo a revenit în joc în minutul 82. Daniel Popa a reşit dubla, dar nu s-a oprit doar la două goluri. Popa a marcat şi în ultimele secunde ale partidei, 90+3, şi a înregistrat un hattrick, stabilind scorul final, 4-2.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe