- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (15.10.2018, 10:42)
- Răzvan Stîngă
Dinamo anunţă că a ajuns la o înţelegere cu Mircea Rednic
Mircea Rednic a semnat cu Dinamo. Clubul a oficializat mutarea printr-o postare pe site-ul oficial.

Dinamo anunţă că a ajuns la o înţelegere cu Mircea Rednic
Mircea Rednic se întoarce la Dinamo pentru al 4-lea mandat de antrenor. A mai condus clubul bucureştean în perioadele 2006-2007, 2008-2009 şi 2015-2016. După ultima experienţă, declara că nu va mai lucra niciodată cu Ionuţ Negoiţă, dar se pare că oferta omului de afaceri l-a făcut să se răzgândească. După câteva zile de negocieri în care s-au discutat aspecte contractuale, ”Puriul” a fost convins, în cele din urmă, să revină. Totul s-a oficializat luni, printr-un anunţ al clubului, care precizează că prezentarea va avea loc azi, de la 15:00, la Săftica.
”OFICIAL. Mircea Rednic la Dinamo
Bucureşti, 15 octombrie 2018. FC Dinamo Bucureşti anunţă prin intermediul site-ului oficial, www.fcdinamo.ro, numirea lui Mircea Rednic în funcţia de antrenor principal al echipei din Ştefan cel Mare.
Campion în tricoul alb-roşu (1984 şi 1990) şi pe banca tehnică a echipei (2007), Mircea Rednic este un nume de legendă pentru istoria clubului, pentru ce înseamnă performanţă în fotbalul dinamovist.
Ca jucător, Mircea Rednic a evoluat aproape opt sezoane consecutive la Dinamo, din vara anului 1983 până în iarna anului 1990, a câştigat campionatul (1983-1984, 1989-1990), Cupa României (1984, 1986, 1990) şi a participat la cele mai importante performanţe în Europa: semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1984) şi semifinalele Cupei Cupelor (1990).
Cu Mircea Rednic la conducerea tehnică a echipei, Dinamo a câştigat ultimul titlu de campioană din istoria clubului, în sezonul 2006-2007, fiind la un pas de calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Noul antrenor principal al FC Dinamo Bucureşti va fi prezentat oficial într-o conferinţă de presă programată astăzi, la ora 15:00, în cantonamentul de la Săftica”, se arată în comunicatul clubului.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:19
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului