Dinamo are un nou antrenor. Antrenorul Vasile Miriuţă şi-a dat demisia de la Concordia Chiajna

Publicat: 19 09. 2017, 10:59
Actualizat: 02 04. 2020, 14:07

Chiar dacă luni dimineaţă primarul Mircea Minea îl asigurase că poate pleca fără probleme, la întâlnirea de după-amiază nu s-a mai prezentat. Iar preşedintele Cristian Tănase nu vrea să-i semneze actele! În aceste condiţii, Miriuţă şi-a dat demisia, conform Sport.ro.

Miriuţă a ajuns în biroul primarului din Chiajna, luni, pentru a-i cere permisiunea de a pleca la Dinamo. „Du-te, Vasile! Ştiu că este visul tău să ajungi la Dinamo. Nouă nu nu pică bine, dar du-te!”, i-ar fi spus Minea. Apoi, Miriuţă s-a dus la biroul lui Ionuţ Negoiţă, cu care s-a înţeles pentru un salariu de 10.000 de euro pe lună. Aproape dublu faţă de cât avea antrenorul la Concordia. Numai că întors la birourile clubului ilfovean, lui Miriuţă i s-a transmis că nu i se va da drumul de la echipă, mai ales că urmează tocmai meciul cu Dinamo (miercuri, ora 20:30).

Miriuţă a solicitat o nouă întrevedere cu Minea, stabilită pentru ora 15:30, însă primarul nu s-a prezentat.

În această dimineaţă, Vasile Miriuţă va merge la sediul Concordiei pentru a-şi înregistra demisia, apoi şi la Tribunalul Ilfov dacă avocatul său va considera că este necesar. Apropiaţii lui Dinamo cred că toată această nebunie ar fi creată deliberat de „aripa Nicolae Badea”, una cu influenţe puternice la Chiajna, pentru a-l şicana pe Ionuţ Negoiţă, patronul „câinilor”, de la care are de recuperat peste două milioane de euro.