Universitatea Craiova a câştigat toate cele trei partide disputate la baraj cu scorul de 3-2, în vreme ce CSVM Braşov a câştigat cu 3-0, în faţa celor de la Phoenix Şimleu iar în cea de-a doua întâlnire au pierdut cu 2-3 în faţa Universităţii Craiova.
În partida decisivă disputată marţi seara, braşovenii s-au impus cu 3-1 în faţa celor de la CSU Suceava. „Ne bucurăm că am reuşit această promovare, dar trebuie să ne facem o strategie foarte bună pentru anul viitor, pentru a nu ajunge în situaţia de a retrograda după primul an de prezenţă în divizia A. Suntem o echipă tânără, înfiinţată de doar doi ani şi avem planuri mari”, a declarat Adrian Pustiu, antrenorul principal al echipei CSVM Braşov.