Dinamo, cea mai bună academie de fotbal în opinia FRF

Centrul de copii şi juniori al FC Dinamo a fost desemnat de Federaţia Română de Fotbal cea mai bună academie de fotbal şi va participa la un turneu organizat de FIFA şi UEFA la Budapesta, la mijlocul lunii viitoare, a declarat, miercuri, directorul şcolii, Gabriel Răduţă.

Urmărește
865 afișări
Imaginea articolului Dinamo, cea mai bună academie de fotbal în opinia FRF

Dinamo, cea mai bună academie de fotbal în opinia FRF (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Avem mai multe trofee, cel prezentat este primul pe anul acesta, la un turneu de la Braşov, unde am ieşit pe primul loc la grupa 2004. La grupele mari am participat la un turneu foarte bun, Elite Cup, la Arad, unde am jucat finala cu Ferencvaros şi am pierdut la 11 metri. Dar am eliminat echipe foarte bune. Am mare încredere că aceşti copii vor creşte şi vor aduce trofee şi pentru echipa mare. Avem foarte mulţi jucători convocaţi şi la loturile naţionale. În altă ordine de idei suntem invitaţi pe 15 septembrie la un turneu la Budapesta, unde participă cele mai bune academii de fotbal din Europa. Şi suntem singura echipă românească invitată la acest turneu organizat de FIFA şi UEFA. Vor participa următoarele echipe, Slovan Bratislava, PSV Eindhoven, FC Nurnberg, FC Bruges, Sturm Graz, Partizan Belgrad, Maribor, Slavia Praga, Ferencvaros, FC Sarajevo şi Academia Ferencz Puskas. Sunt academii cu bugete de patru milioane de euro anual. Noi suntem invitaţi de Federaţia Română de Fotbal, care a considerat, după performanţele avute în acest an, că suntem cea mai bună academie de fotbal din România", a declarat Răduţă.

Directorul centrului de copii şi juniori al FC Dinamo a afirmat că din punct de vedere material şcoala de fotbal pe care o conduce nu duce lipsă de nimic. "Nouă nu ne-a lipsit nimic până acum, suntem foarte bine organizaţi ca academie. Avem copii din provincie care stau în condiţii de patru stele, trei mese pe zi şi şcoală. Sunt copii foarte talentaţi. Avem tot sprijinul din parte domnului Negoiţă în tot ceea ce întreprindem la centrul de copii şi juniori. La noi nu se simte insolvenţa", a adăugat Răduţă.

Copiii şi juniorii clubului FC Dinamo au fost prezenţi, miercuri, la Water Park, din Otopeni, unde au marcat începutul noului sezon competiţional, alături de jucătorii de la prima echipă, care au oferit autografe şi s-au fotografiat cu cei prezenţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici