Prima pagină » Sport » Dinamo – CFR Cluj, scor 1-1, în Liga I

Dinamo – CFR Cluj, scor 1-1, în Liga I

Formaţia Dinamo a terminat la egalitate, vineri seară, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I, în care oaspeţii au jucat în inferioritate numerică în ultima parte a jocului.
Dinamo - CFR Cluj, scor 1-1, în Liga I

Golurile au fost marcate de Elhamed ’50 pentru gazde şi Marc ’53 (autogol) pentru oaspeţi.

1-0: Rotariu îi pasează lui Niculae pe partea dreaptă, care centrează în faţa porţii pe jos până la Elhamed, iar acesta înscrie cu latul din şase metri.

1-1: Camora primeşte o pasă pe partea stângă apoape de linia de fund a terenului, centrează în faţa porţii şi Marc deviază mingea în propria poartă.

În minutul 76, de la CFR Cluj a fost eliminat Ciprian Deac, pentru un fault la Gavrilă.

Dinamo: T. Marc – Bărboianu, A. Marc, Bunoza, Serginho – Elhamed, N. Grigore (Cristescu ’64) – Lazăr (M. Niculae ’46), Alexe (Gavrilă ’72), Rotariu – Bilinski. Antrenor: Flavius Stoican

CFR Cluj: Mincă – Lopes, Larie, Carp, Camora – Jakolis (Negruţ ’88), Deac, Muniru, Păun (Chanturia ’71) – Dore (Vereş ’77), Tade. Antrenor: Francisc Dican

Cartonaşe galbene: M. Niculae ’59, Bărboianu ’83 / Carp ’29, Muniru ’36, Larie ’51

Cartonaş roşu: Deac ’76

Arbitri: Ovidiu Haţegan – Octavian Şovre, Radu Ghinguleac – Sebastian Colţescu, Marian Barbu – Iulian Radu

Observatori: Victor Berbecaru, Mihai Stancu.

La meci au asistat 2.471 de spectatori.

Fanii dinamovişti au cerut demisia antrenorului Flavius Stoican pe tot parcursul meciului, chiar şi imediat după golul marcat de Dinamo.