Dinamo, învinsă de ACS Poli Timişoara, scor 1-2, în ultimul meci al etapei a noua din Liga 1. Reacţia sinceră a lui Ionuţ Popa: Când a început jocul, mă gândeam să nu luăm multe goluri

Dinamo a pierdut, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în faţa echipei ACS Poli Timişoara, în ultimul meci al etapei a noua din Liga 1.

Urmărește
1569 afișări
Imaginea articolului Dinamo, învinsă de ACS Poli Timişoara, scor 1-2, în ultimul meci al etapei a noua din Liga 1. Reacţia sinceră a lui Ionuţ Popa: Când a început jocul, mă gândeam să nu luăm multe goluri

Dinamo, învinsă de ACS Poli Timişoara, scor 1-2, în ultimul meci al etapei a noua din Liga 1

Au marcat: Valentin Costache 30'/Gabriel Vaşvari 37'-penalty, Octavian Drăghici 63'.

1-0: Adam Nemec îi pasează lui Costache, care îşi face loc printre fundaşii oaspeţilor şi marchează după un şut cu stângul la colţul lung al porţii lui Curileac.

1-1: Bîrnoi este faultat în careu de Penedo şi se acordă penalty; Vaşvari transformă fără probleme, în dreapta portarului dinamovist, care a plonjat în partea opusă.

1-2: Drăghici scapă pe contraatac şi înscrie pe lângă Penedo, la colţul lung.

În clasament, ACS Poli Timişoara acumulează 16 puncte şi urcă pe 6, în locul formaţiei Dinamo, care e acum pe poziţia a 7-a, cu 15 puncte.

Dinamo: Penedo - Hanca, Nedelcearu, Katsikas, Filip - Anton (Rivaldinho 62'), Mahlangu, Nascimento (Şerban 85') - Costache, Nemec, Salomao - Nemec (Bokila 56'). Antrenor: Cosmin Contra.

Poli Timişoara: Curileac - Creţu, Melinte, Cânu, Şeroni - Soljic (Curjuric 56'), Artean - A. Munteanu (Ciucur 89'), Vaşvari, Bîrnoi - Drăghici (Bianconi 76'). Antrenor: Ionuţ Popa.

Cartonaşe galbene: Penedo 35', Nedelcearu 71'/Soljic 50', A. Munteanu 60', Creţu 87'.

Arbitri: Adrian Cojocaru (centru), Valentin Avram şi Marius Marchidanu (asistenţi), Andrei Antonie (rezervă).

Observatori: Laszlo Sajtos (CCA), Cătălin Popa (LPF).

Stadion: "Dinamo" - Bucureşti.

Ionuţ Popa: Când a început jocul, mă gândeam să nu luăm multe goluri. Îi felicit pe jucători

 Antrenorul echipei ACS Poli Timişoara, Ionuţ Popa, a mărturisit, luni, după victoria obţinută în deplasare cu Dinamo Bucureşti, scor 2-1, că la începutul jocului s-a temut de o înfrângere drastică şi a ţinut să îşi felicite jucătorii.

"Când a început jocul, mă gândeam să nu luăm multe. Dinamo şi-a creat multe ocazii şi îmi era frică să nu luăm bătaie la scor. În repriza a doua am avut ocazii, mă bucur că am câştigat. Noi suntem o echipă, care astăzi a vrut să nu fie mică. Asta le-am transmis şi băieţilor. Îi felicit pe jucători, este meritul lor.

La penalty nu mă uit niciodată. Când eram la Iaşi, doi jucători am desemnat să execute penalty şi au ratat, iar de atunci nu mă mai uit şi nu mă mai interesează cine dă. Dar astăzi am strigat să bată Vaşvari", a declarat Ionuţ Popa la Digi Sport.

Ionuţ Popa a dezvăluit, cu zâmbetul pe buze, că suporterii echipei Dinamo i-au transmis că ar fi potrivit pentru funcţia de selecţioner al echipei naţionale: "Fanii adverşi mi-au cerut să vin eu la echipa naţională".

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici