„Se sancţionează clubul Dinamo Bucureşti cu măsura programării jocului fără spectatori pentru 2 jocuri prin interzicerea ocupării sectoarelor 9-15 în cazul în care jocurile se dispută pe stadionul Dinamo şi a sectoarelor 109 -319 -320, 321- 322 şi 380 în cazul în care jocurile se dispută pe Arena Naţională şi o penalitate sportivă de 40.000 lei”, se arată în soluţia Comisiei de Disciplină publicată, joi, pe site-ul oficial al FRF.
De asemenea, pentru incidente similare, gruparea FC Steaua a fost sancţionată cu interzicererea accesului spectatorilor la două partide în sectoarele 9, 10, 11, 32, 33, 34 în cazul în care jocurile se dispută pe Stadionul Steaua şi în sectoarele 102, 103, 104, 105, 106 şi 107 în cazul disputării jocurilor pe Arena Naţională precum şi o penalitate sportivă de 45.000 lei.
Având în vedere că FC Steaua mai are o sancţiune primită pentru abaterile disciplinare săvârşite în meciul cu Săgeata Năvodari din etapa a XXIV-a a Ligii I, Comisia de Disciplină a dispus executarea sancţiunii pentru abaterea mai gravă, respectiv cea aplicată pentru incidentele din partida cu Dinamo Bucureşti. Trei sectoare de la Peluza Nord, 10, 11 şi 12, şi trei de la Peluza Sud, 32, 33 şi 34, ale Stadionului Steaua fuseseră închise pentru două meciuri de Comisia de Disciplină, care acordase grupării roş-albastre şi o penalitate sportivă de 40.000 de lei, ca urmare a incidentelor de la meciul din deplasare cu Săgeata Năvodari.
La partida Steaua – Dinamo din prima manşă a semifinalelor Cupei României-Timişoreana, suporterii ambelor formaţii au introdus şi aprins materiale pirotehnice în interiorul Arenei Naţionale, pe care ulterior le-au aruncat atât în terenul de joc cât şi în tribune.