Dinu Gheorghe a discutat cu Gigi Becali, dar nu ştie dacă oferta acestuia a fost serioasă

Fostul preşedinte al FC Rapid Dinu Gheorghe a declarat, joi, la Sport.ro, că a discutat de 3-4 ori cu finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, despre posibilitatea de a prelua o funcţie în cadrul grupării steliste, dar nu ştie dacă oferta acestuia a fost una serioasă.

Urmărește
138 afișări
Imaginea articolului Dinu Gheorghe a discutat cu Gigi Becali, dar nu ştie dacă oferta acestuia a fost serioasă

Dinu Gheorghe a discutat cu Gigi Becali, dar nu ştie dacă oferta acestuia a fost serioasă (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Am vorbit de 3-4 ori cu domnul Gigi Becali, dar nu în termenii ăştia care au apărut în presă. Ultima dată am vorbit chiar în noaptea când câştigase cu Maccabi Haifa, de atunci nu am mai vorbit. Au fost discuţii de principiu. Nu i-am văzut faţa şi ochii lui Gigi Becali să îmi dau seama dacă ceea ce spune şi doreşte", a afirmat Dinu Gheorghe la Sport.ro, care a precizat că nu este interesat să devină preşedinte al LPF.

Gigi Becali a declarat, săptămâna trecută, că se gândeşte să-l coopteze în conducerea clubului pe fostul preşedinte al FC Rapid Dinu Gheorghe. Becali a spus atunci că urmează să se întâlnească în curând cu Dinu Gheorghe pentru a avea o discuţie privind venirea fostului preşedinte rapidist la Steaua.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici