Dinu Gheorghe: E stresul foarte mare, dar nu se pune problema să-şi dea demisia Şumudică

Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat după victoria, cu scorul de 3-2, din meciul cu FC Timişoara, că nu se pune problema ca tehnicianul Marius Şumudică să demisioneze, deşi stresul este foarte mare.

Urmărește
4 afișări

"O fi strigat Şumudică (n.r. - că îşi dă demisia), pentru că o să-şi dea şi demisia într-o zi, doar n-o fi veşnic la Rapid. Glumesc, nu se pune problema, staţi liniştiţi. Şumudică o să se bucure. Până dimineaţă o să ne bucurăm, nu s-a întâmlat nimic, e stresul foarte mare. Noi dacă pierdeam azi ieşeam din calcul pentru locurile 4-5. Nu-i uşor să joci într-o oră şi jumătate munca dintr-un întreg campionat", a spus Gheorghe.

Dinu Gheorghe a precizat că jocul Rapid - FC Timişoara a fost peste media campionatului. "Bine că am câştigat astăzi şi ne-am împăcat cu suporterii, pentru că erau supăraţi după jocurile cu Craiova şi Brăneşti. Sper că i-a mulţumit şi jocul, care în seara asta a fost peste media camionatului românesc. Ne aştaptă un meci cu Astra pe care sper să-l câştigăm, chiar dacă ne va lipsi Rui Duarte, care va fi suspendat. Din punctul meu de vedere meciul cu Astra va fi mult mai greu decât cel cu Timişoara", a adăugat el.

Echipa Rapid Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-1), formaţia FC Timişoara şi a adus prima înfrângere a bănăţenilor în acest sezon, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I. Golurile învingătorilor au fost marcate de Bozovici '11, Roman '33 şi Pancu '60. Pentru FC Timişoara au înscris Zicu '19 şi Alexa '85.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici