Directorul sportiv de la Real Madrid, aproape de demisie
Directorul sportiv al clubului Real Madrid, Predrag Mijatovici, ar putea fi demis după înfrângere echipei madrilene, scor 4-0, cu Liverpool, care a dus la eliminarea grupării iberice din optimile Ligii Campionilor, a anunţat, miercuri, cotidianul spaniol Marca.
Directorul sportiv al echipei Real Madrid, Predrag Mijatovici
Potrivit ziarului sportiv iberic, demitera lui Mijatovici "ar putea fi o chestiune de ore". Totuşi, în opinia juranliştilor spanioli, perspectiva plecării unui responsabil din cadrul clubului madrilean înaintea Adunării Generale prevăzute la 29 martie, ar putea fi precipitată.
Singurul inconvenient pentru demiterea lui Mijatovici, care ocupa postul de director sportiv din vara anului 2006, ar putea fi compensaţia de un milion de euro pe care ar trebui să o plătească clubul, precizează Marca. Cu toate acestea, actualul preşedinte al Realului, Vicente Boluda, "căutare o formulă prin care această plecare să se facă la costuri cât mai scăzute".
Predrag Mijiatovici a fost criticat în ultima perioda de presa iberică pentru politica de transferuri pusă în practică la gruparea madrilenă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Real Madrid a fost eliminată, marţi, în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a pierdut cu scorul de 4-0, în manşa a doua, în faţa echipei FC Liverpool. Echipa engleză a obţinut accesul în sferturile competiţiei cu scorul general de 5-0.
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO