Decizia suspendării lui Gerlem a venit ca urmare a faptului că acesta nu a respectat indicaţiile antrenorului Viorel Hizo din timpul meciului amical, iar când tehnicianul a decis să-l înlocuiască pe jucătorul brazilian, acesta a avut o reacţie verbală violentă la adresa stafului tehnic al echipei moldovene.
„După înlocuirea lui Gerlem de către Viorel Hizo, jucătorul a avut o reacţie violentă la adresa antrenorului principal şi a întregii bănci tehnice a echipei. Expresiile proferate de jucătorul Gerlem au adus grave prejudicii de imagine atât stafului tehnic al echipei cât şi clubului FC Vaslui, reacţiile sale violente fiind surprinse de reprezentanţii mass-media prezenţi la joc şi apoi făcute publice în presa scrisă şi video. Comportamentul lipsit de orice urmă de civilizaţie al jucătorului nu poate fi tolerat în sânul niciunei echipe profesioniste de fotbal şi prin urmare s-a luat decizia suspendării acestuia din orice competiţie sportivă fie ea oficială sau amicală. SC Vaslui se delimitează de astfel de fapte şi comportamente ale unei persoane care nu fac cinste unui club de prim eşalon din România şi care nu sunt compatibile cu profesionalismul şi verticalitatea unui jucător de fotbal”, se arată într-un comunicat al FC Vaslui.
Deşi a fost suspendat şi nu se va mai antrena cu echipa, Gerlem nu a fost trimis acasă, el pregătindu-se individual.
Echipa FC Vaslui a învins, joi, cu scorul de 4-1 (2-0), formaţia Şurtan Guzar ( locul 4 în Uzbekistan), în primul meci de pregătire din cantonamentul din Antalya.