Dispută Steaua – FRF: Argăseală nu este de acord cu Iordănescu

Publicat: 27 01. 2016, 18:44
Actualizat: 30 03. 2020, 20:28

„În luna decembrie, nu am fost de acord cu organizarea acestui cantonament (al naţionalei – n.r.) şi nimeni altcineva n-a fost de acord. N-am avut o poziţie de forţă în raport cu echipa naţională. Ar trebui să fim toţi alături de echipa naţională”, a spus Argăseală.

Selecţionerul Anghel Iordănescu a menţionat, miercuri, pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), că preşedintele Stelei nu a votat împotriva cantonamentului echipei naţionale în cadrul şedinţei Comitetului Executiv în care s-a luat această hotărâre.

Argăseală nu a fost de acord nici cu ipotezele prezentate de Iordănescu, pe site-ul FRF, în legătură cu jucătorii stelişti. „Noi n-am impus niciodată ce jucători să meargă sau ce jucători să rămână”, a spus preşedintele Stelei.