Djamel Belmadi, selecţioner Algeria,despre Benzema: Sunt foarte fericit cu fotbaliştii pe care îi am

Publicat: 18 11. 2019, 10:36
Actualizat: 30 03. 2020, 11:03

Preşedintele Federaţiei Franceze de fotbal a declarat că Benzema nu va mai fi chemat la lotul pregătit de Didier Deschamps. În urma acestei precizări, jucătorul francez a ripostat pe conturile de socializare.

„Eu şi doar eu pot să îmi închei cariera la nivelul echipelor naţionale. Dacă crezi că sunt terminat, lasă-mă să joc pentru ţările pentru care sunt eligibil şi vom vedea”, a scris Karim Benzema, sâmbătă, 16 noiembrie, pe conturile lui de socializare.

Această declaraţie a deschis un nou orizont. Atacantul francez poate opta pentru a juca pentru naţionala Algeriei, ţara părinţilor lui, care au plecat din Algeria şi s-au stabilit în Franţa. Formalităţile ar fi lungi, dar posibile dacă Franţa i-ar lua naţionalitatea.

Veştile nu sunt însă bune pentru Benzema. Potrivit declaraţiei oferită de selecţionerul Algeriei, uşile nu sunt deschise pentru Karim.

„Am jucători precum (Bagdad) Bounedjah, Islam (Slimani), (Andy) Delort (Hillal) şi Soudani. Sunt foarte fericit cu fotbaliştii pe care îi am”, a răspuns tehnicianul algerienilor, Djamel Belmadi, despre posibilitatea venirii lui Karim Benzema la lotul pregătit de el.