Prima pagină » Sport » Djokovic se retrage din echipa Serbiei pentru calificările Cupei Davis din cauza unei accidentări

Djokovic se retrage din echipa Serbiei pentru calificările Cupei Davis din cauza unei accidentări

Novak Djokovic nu va mai participa la meciul de calificare al Serbiei împotriva Danemarcei, programat între 31 ianuarie şi 2 februarie la Copenhaga, din cauza unei accidentări la coapsa stângă, a anunţat Federaţia de Tenis a Serbiei (TSS), citată de Reuters.
Djokovic se retrage din echipa Serbiei pentru calificările Cupei Davis din cauza unei accidentări
Rafael Hekman
29 ian. 2025, 09:30, Sport

Decizia vine după ce liderul echipei Serbiei s-a retras din semifinala Australian Open împotriva lui Alexander Zverev, resimţind dureri puternice la ischiogambieri.

După ce a fost huiduit de unii spectatori la Melbourne Park, Djokovic, de 24 de ori campion de Grand Slam, a publicat pe reţelele sociale o fotografie a unui RMN, cu mesajul ironic: „M-am gândit să las asta aici pentru toţi ‘experţii’ în accidentări sportive.”

Căpitanul echipei Serbiei, Viktor Troicki, a recunoscut că absenţa lui Djokovic este o pierdere majoră, dar rămâne încrezător în echipa sa.

„Suntem slăbiţi fără Novak, dar mergem să câştigăm. Danezii au un jucător grozav în Holger Rune, dar şi noi avem jucători puternici şi am încredere în echipa mea,” a declarat Troicki.

Djokovic, în vârstă de 37 de ani, a fost pilonul echipei Serbiei care a câştigat Cupa Davis în 2010, după o finală memorabilă împotriva Franţei la Belgrad.