Doar cinci la sută dintre francezi cred că Franţa poate câştiga CM-2010
Doar cinci la sută dintre francezi cred că naţionala antrenată de Raymond Domenech, adversara României în preliminariile Euro-2012, e capabilă să câştige turneul final al CM din Africa de Sud (11 iunie - 11 iulie), conform unui sondaj Ipsos publicat de ziarul France Soir.
Doar cinci la sută dintre francezi cred că FranţA poate câştiga CM-2010 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit acestui studiu, procentul creşte la doar şase la sută în rândul celor care sunt interesaţi de fotbal şi care cred că vicecampionii mondiali sunt capabili să cucerească din nou trofeu, la 12 ani după obţinerea titlului mondial, pe teren propriu, după finala câştigată contra Braziliei.
Ba mai mult, 50 la sută dintre francezi, 49 la sută dintre fani, consideră că selecţionata Franţei va fi rapid eliminată din competiţie. Totuşi, 28 la sută dintre cetăţenii francezi cred că "Les Bleus" vor face un parcurs onorabil, dar nu vor câştiga trofeul. Printre fanii fotbalului, această cifră se ridică la 40 de procente.
Femeile (6,4 la sută) cred mai mult decât bărbaţii (3,2 de procente) în victoria finală a reprezentativei Franţei, în timp ce persoanele cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani (8,5 la sută) şi peste 70 de ani (7,8 la sută) fac să crească oarecum media încrederii cetăţenilor francezi într-un succes al naţionalei la CM-2010.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Sondajul de opinie a fost realizat, între 2 şi 3 aprilie, de Ipsos Public Affairs în rândul a 1.013 persoane.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO