- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (01.07.2024, 22:47)
- Rafael Hekman
Doar Todoni salvează luni onoarea româncelor la Wimbledon. Begu, Cîrstea şi Cristian eliminate
- Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian au fost eliminate luni de la Wimbledon, învinse în primul tur de adversare mai slab clasate.
- Cîrstea a pierdut în trei seturi în faţa numărului 298 mondial, britanica Sonay Kartal, iar Cristian a fost surclasată de canadianca de origine română Bianca Andreescu.
Urmărește
558 afișări
Doar Todoni salvează luni onoarea româncelor la Wimbledon. Begu, Cîrstea şi Cristian eliminate
Luni, mai devreme, Irina Begu a părăsit turneul după o înfrângere în faţa chinezoaicei Lin Zhu, cu un categoric 6-0, 6-4.
Imediat după ea, Anca Alexia Todoni (142 WTA) a reuşit la 19 ani cel mai bun rezultat al carierei, trecând de primul tur al unui Grand Slam, cu o victorie în două seturi în faţa Olgăi Danilovic (116 WTA), cu 7-5, 6-1.
În sesiunea de seară, Sorana Cîrstea a câştigat primul set cu 6-2 şi părea că se va impune fără emoţii în faţa favoritei publicului local, Sonay Karta, locul 298 în clasamentul mondial. Britanica a replicat şi a scos-o practic din joc pe româncă, aceasta câştigând doar două game-uri, în debutul setului secund, după care le-a pierdut pe următoarele zece la rând, fiind eliminată cu scorul final de 2-6, 6-2, 6-0.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Într-un meci jucat în paralel, Jaqueline Cristian, revenită pe locul 62 WTA, a dat o replică slabă canadiencei Bianca Andreescu, actualmente doar pe locul 176 WTA. Românca a fost învinsă cu 6-4, 6-2, în doar o oră şi 16 minute.
Cele trei românce învinse pleacă acasă cu un cec în valoare de 71.428 euro şi 10 puncte WTA.
Între timp, Anca Alexia Todoni şi-a aflat adversara din turul doi, aceasta fiind americanca Coco Gauff, favorita numărul doi a turneului de la Wimbledon.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Înaintea meciului cu Ţările de Jos, naţionala României s-a antrenat la Academia lui Bayern
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump