Doi suporteri au dosare penale, iar alţi trei au fost amendaţi după meciul Dinamo-Gloria Bistriţa

Jandarmii bistriţeni au întocmit dosare penale pentru doi suporteri, iar alţi trei au fost amendaţi, după meciul Dinamo-Gloria Bistriţa din Cupa României, fiindcă au încercat să introducă în incinta stadionului obiecte pirotehnice sau au înjurat forţele de ordine, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

Potrivit unui comunicat transmis joi de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bistriţa-Năsăud, Georgeta Căşvan, la partida de fotbal dintre Gloria Bistriţa şi Dinamo Bucureşti, jandarmii au sancţionat mai multe persoane care nu au respectat prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.

Potrivit sursei citate, Romulus P. de 23 de ani şi Robert B. de 25 de ani, ambii din Braşov, s-au ales cu dosare penale, deoarece au încercat să introducă în incinta stadionului petarde, considerate obiecte pe bază de amestecuri pirotehnice din clasa II –IV T.1, T.2.

Totodată, au fost sancţionaţi cu câte 150 de lei amendă Vasile B. de 25 de ani din Livezile, Iacob V. de 26 de ani din Ilva Mică şi Demian T. de 34 de ani din Mititei, pentru încălcarea art. 20 litera n, deoarece au proferat injurii, cuvinte şi expresii jignitoare la adresa forţelor de ordine.

Echipa Dinamo Bucureşti a învins, miercuri, la Bistriţa, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Gloria, într-un meci contând pentru prima manşă a semifinalelor Cupei României - Timişoreana. Returul va avea loc la 11 mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici